DOAMNE, N-AJUNG PÎN' LA TINE ?
Doamne, n-ajung pîn' la tine
vîrfurile-acestei păduri de suspine ?
Cum rști tu atotștiutor,
să fi dat pîne de-ajuns tuturor,
culcuș pentru copii înghețați,
cîte puțin din lumina celor bogați,
cîte puțin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripați se țin.
Să fi dat, Doamne, fiecărui om,
cîte-o bucată verde de pămînt și cîte-un pom
al tuturor speranțelor pămîntești,
și nu te-am fi-ntrebat unde ești.
Am fi spus că te-ai răspîndit
în noi, ca un fluviu liniștit,
că te-am băut fără să știm...
N-ai fi rămas în biserică și-n țintirim,
ci ai fi mers împreună cu noi
și te-am fi pus între coarne la boi,
ca pe-un ciucure frumos de mătasă -
să ne-ajuți la plug și la coasă.
În loc să pleci pe celălalt tărîm,
ai fi avut la masa noastră un tacîm -
și seara, obosit și făr' de-alai,
în loc să te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici,
printre copii și pisici,
într-un colț de vatră luminat.
Doamne, de ce ți-au crescut aripi
și-ai zburat ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...