Poezia Rāzbunarea Lui Statu-Palmā de Vasile Alecsandri

RĀZBUNAREA LUI STAU-PALMĀ

Urieșul Strîmbā-Lemne cu-al sāu gemin Sfarmā-Peatrā
Au vāzut cāzînd potopul-not.
De cînd sînt povești în lume și se spun lîngā vatrā,
Ei duc zile cu piticul Statu-Palmā-Barba-Cot.

Amîndoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte,
Lungiți unul lîngā altul, stau grāind în limba lor.
Dar ei sînt în neastîmpār. Cînd și cînd pe a lor frunte
O gîndire-ntunecatā se întinde ca un nor.

,,O cunoști pe Trestiana, frate ?'' zice Strîmbā-Lemne.
,,O cunosc... cînd se aratā, soarele îi face semne,
Cāci de cînd Ileana mîndrā n-au vāzut el așa floare...
Cā Ileana Cosînzeana, fata-i chiar ruptā din soare !''

,,Bine zici, dar nu-mi stā-n minte cum l-așa frumoasā fatā
Buturuga Statu-Palmā au putut sā fie tatā !''
,,Pomul nalt, frumos, rāsare din sāmînța cea māruntā,
Ș-apoi știi tu cā Pepelea vornicel i-au fost de nuntă !...''

Urieșii, stînd pe coate, au trîntit un hohot mare

Cît s-au răsunat pămîntul într-o lungă depărtare,

Și toți vulturii din codri, ridicîndu-se pe vînt,

S-au nălțat în nori să vadă, ce minune-i pe pămînt ?

Apoi iar, căzînd pe gînduri, Sfarmă-Peatră zice : ,,Frate,

Cîte stînci de aur pline și de petre nestimate

Le-aș da vesel Trestianei, toate zestre ca să-i fie,

De-ar vroi cu mine să se lege-n cununie''.

,,Ca și tine, zise grabnic Strîmbă-Lemne, ca și tine,

Cîte lunci, păduri și codri de cîntări și de flori pline,

Cîte paseri vii, maiestre, șoimi și pajuri nazdravane,

Păuni mîndri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane,

Cîți lui, pardoși, căprioare, cerbi cu coarnele de aur,

Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de balaur,

Frunzi și fructe, umbra dulce și codreana armonie,

Toate-ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie !''

,,A ta !'' strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcînd un salt

Ș-apucînd în a sa mînă un gigantic bolovan.

,,A mea !'' strigă Strîmbă-Lemne, ridicînd un stejar nalt

Și-nvîrtindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan.

Iată că un răcnet jalnic sus pe munte se aude !

Urieșii se-ntorc iute, părăsind armele crude,

Și zăresc pe Statu-Palmă de-a lungul pe deal sărind

Ș-încurcat în a sa barbă ca un ghem rostogolind.

 Sfarmă-Peatră-i ține calea și-l ridică-ncet pe palmă.

,,Săriți, voi, urgia lumei ! săriți !... țipă Statu-Palmă,

Răsturnați copacii-n codri, măcinați dealuri și stînci,

Astupați cărări și drumuri, tulburați apele-adînci,

Puneți stavili netrecute sus din ceruri pînă jos...

Trestiana, Trestiana, mi-au răpit-o Făt-Frumos !''

,,Făt-Frumos pe Trestiana !...'' strig' turbații urieși,

Alergînd unul spre codri, celalalt spre munții pleși.

Atunci lumea îngrozită crezu că-i peri norocul !...

Sfarmă-Peatră cu largi pasuri calcă munte după munte,

Trece rîuri fără poduri și prapastii fără punte,

Lăsînd urme de cutremur la tot pasul, în tot locul !

Unde vede-o stîncă naltă, el o macină cu palma.

Bolovanii sub picioare-i dau de-a dura, dau de-a valma,

Și cu peatra măcinată și cu petrele-aruncate

El iezsște, bate, umflă rîurile tulburate.

Culmele trec peste șesuri, apele trec peste maluri,

Valuri mari se sparg în zgomot, răpezite peste dealuri,

Dar nici clocotul lor aprig, clăbucind, ferbînd în spume,

Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani în rostogol

Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume,

Cu fălci negre scîrșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol.

El apare pe sub nouri ca un munte de turbare

Ce amenință pămîntul să-l turtească-n răzbunare !

Ca și dînsul, Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie,

Intră-n lunci, păduri și codri, ducînd viscol, ducînd larmă,

Plopul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă.

El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie,

Și sub brațul său puternic totul pîrîie, trăsnește,

Tot se rumpe, se răstoarnă, se secește, se îndoaie,

Ș-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urmă se clădește.

Iată însă mîndrul soare că se-ntunecă de-un nor !

Strălucea zîmbind în aer ca un vesel meteor.

Făt-Frumos cu păr de aur se părea că-n fericire

Duce raiului din stele al pămîntului odor.

Pept la pept, gură la gură, ochi la ochi duios privind,

Se duceau, păreche dulce, ca prin vis călătorind.

Urlă-n vaiet urieșii !... Amîndoi, cuprinși deodată

În vîrtej de nebunie, se fac Dunăre turbată

Ș-în văzduh încep s-arunce, împroșcînd ca doi vulcani,

Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani.

Zbor copacii cătră soare, stîncele prin nouri zbor,

Și din cer, ca să-i zdrobească, ele cad pe capul lor !

Spun poveștile c-atuncea Statu-Palmă dintr-un plop

Chicoti... apoi calare sări pe-un iupure șchiop

Și, privind la urieșii morți pe munte și pe vale,

Zise : ,,Mica buturugă carul mare mi-l prăvale !...''