ÎN DIMINEȚILE CLARE
Uneori, în diminețile clare,
mă uit drept în soare rîzînd
și nu pot crede c-am să mor în curînd ;
viața mea sună înalt, fără-ntristare.
Cred în ea, cred în numele ei
și-n colorile-anotimpului mau,
zveltă ca mestecenii, mereu,
să freamă aș vrea în soarele-acesta dintăi.
Poate nu va fi seară, poate nu va cădea
în putred octombrie, fruntea-mi aprinsă ;
în glumă pun mîinile mele pe piept și zic :
viața e stinsă de mult, viața e stinsă...
Însă mai plin decît grădinile-n vară,
sîngele meu sună atunci ridicînd
o dulce-auroră-n obrajii de ceară :
o, nu-i adevărat c-am să mor în curînd...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...