PĂDUREA
Pădurea, cînd s-a făcut toamnă tîrziu,
a scoborît, ca pe niște odoare,
clopotele ei de verdeață răsunătoare,
de care faurii pămînteni nici nu știu...
Și ea - bătrîna - le-ngropă ca pe morți
aceste clopote de stejari și de ulmi,
ce scufundate-n pămînt mai visau despre culmi
și dulce prin somn sunau după grelele porți.
Atunci ca orbită lumea rămase,
crezînd că mai vede înflăcăratele coame,
în vreme ce putred sînge de poeme
spre buzele fetelor moarte-ncepea să se lase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...