ZEII
Ieșind din pămînt,
zeii cu creștetul sfînt
semănau a pomi și tufișe.
Luna cu raze furișe
lumina coarnele lor -
de laur și mirt mirositor.
Unde puneau piciorul sau mîna
înfloreau îndată țărîna,
și chiar în cer se făcură poiene
de stele clipind alene.
Apoi cîntece s-auziră,
de cimpoi și de liră,
și multe glasuri subpămîntene.
Aurul spunea vorbe viclene :
,,Sunt ascuns și totuși lucesc.''
,,Sunt marmora din care templele cresc.''
,,Sunt piatra prețioasă, safirul.''
,,Sîngele mi-i ca trandafirul.''
Zeii stăteau pe pietre așezați,
luminoși - în afară - și-ngîndurați,
pînă ce florile-ncepură zglobii
melodii.
Clopoței erau, clopoței -
la un loc cîte cinci, cîte trei.
Și răcoros sunau albastrele,
cărora le răspundeau astrele,
cald, ca-ntr-o gușă de turturică,
floarea roșie cînta - și frică
răspîndeau mortuarii crini,
de lună plină.
Geniile veniră
din scorburi, în sunet de liră.
Săreau, jumătate oameni, jumătate fiare,
centauri, zîne și vrăjitoare.
....................................................................................
Era plină grădina.
Cu fiecare creștea lumina.
,,Se face primăvară, zise-un arbust,
mugurii mei s-au umplut de must.''
,,Și noi, vorbiră broaștele țestoase,
simțim pămîntul bine cum miroase.''
Și nu știu cine rîse cristalin.
Cu toți ciocniră și băură vin,
sau poate numai lumină de lună,
care amețește și-mbună
la fel oamenii și stafiile...
,,Înflorească viile...''
strigă zeul mic cît un ciot.
Doamne, se face ziuă de tot...
Și pămîntul sorbea încet
visul acesta de bătrîn poet,
întăi picioarele întraripate
ale zeilor care ocroteau o cetate,
apoi coapsele, umerii lini,
mînile purtînd lalele și crini,
și-n fin creștetul lor luminos.
Cîteva ramuri văzui pe jos.
O broască și-o aripă de corb -
însă soarele-n cer era orb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...