RĂZBUNAREA CALULUI PE CERB
Azi Calul trage-n hasm sau poartă șa,
dar n-a fost totdeauna chiar așa.
Când Omul, la-nceputurile vieții,
se ospăta cu ghindă, ca mistreții,-
și caii și măgarii, ca și catârii suri,
trăiau în libertate, prin lunci sau prin păduri.
Nu se vedeau, ca astăzi, prin urmare,
atâtea șei și frâie și samare,
și nici poștalioane, cupeuri și trăsuri.
În vremurile-acelea, un Bidiviu superb
din bun senin se luase la harță cu un Cerb,
din pricina livezii, a umbrei sau a pomului.
Dar Calul, neputând să-l și ajungă,
veni să ceară ajutorul Omului.
Și Omu-i puse șa și frâu cu strungă,
încâlecă pe el și, dându-i pinteni,
îl bicui și-l fugări atât,
încât, în ciuda pașilor săi sprinteni,
sărmanul Cerb fu prins și omorât.
Și Calu-i mulțumi cum se cuvine,
Că-n sânge-l ajutase mânia să-și înece.
Dar Omul, crud, nu-l mai lăsă să plece,
știindu-l c-ar putea să-i prindă bine.
-,,Hei, Murgule, acum rămâi la mine
și viața în belșug ți-o vei petrece!...
Trezindu-se de-a binelea din vise,
văzu ce nebunie săvârșise,
dar prea târziu, căci grajdul era gata.
Cum după fapte vine și răsplata,-
muri în ham, de chin și supărare,
plătind cu libertatea smintita-i răzbunare.
Te mai încântă oare bunul trai,
când știi că libertate nu mai ai?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...