ION
Aș cînta liniștea din ograda mea.
Seara - cînd crește în cireș o stea -
mă mai uit o dată la curechi și bostani.
că sînt plugarul de-atît amar de ani.
Fața dumnezeului meu e-mblînzită.
Cînd mîngîi pe grumaz cîte-o vită,
sau cînd m-aplec să culeg un trifoi,
văd urma lui în țarină la noi.
Cea mai frumoasă unealtă e coasa !
Cine-i toarce păpușoiului mătasa ?
Eu cred în dumnezeul țarinei mele -
printre cartofi dormind ca printre stele.
Nu mă tem de fulgerul lui ; e-un amnar,
Dumnezeu, ca și mine,-i plugar ;
seamănă, pune vie, culege.
Uneori nici n-așteptă să lege...
Și pe mine-o să mă strîngă-ntr-o zi.
Am să mă culc, n-am să mă pot trezi.
Chipul lui din nori va zîmbi :
,,Ioane, astăzi nu mai este zi''.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...